Dovezi biblice șI extra-bibliceAstăzi, vom aborda câteva dovezi că Isus a înviat din morți, care sunt fie descrise în Scriptură, fie derivă din aceasta. Vom observa, de asemenea, ceea ce a fost numit „faptele minimale” pentru a arăta ce s-ar întâmpla dacă am utiliza propriile principii ale criticilor. Biblia descrie mai multe dovezi care atestă că Isus a înviat din morți. Unele dintre aceste dovezi sunt prezentate explicit în text, în timp ce altele sunt bazate pe concluzii puternice extrase din text. Ca atare, unele dintre aceste dovezi sunt mai convingătoare decât altele, dar luate împreună cu „dovezile infailibile”, există o singură concluzie rezonabilă: Isus a înviat în mod fizic din morți. Convertirea lui IacovOmul care a scris epistola lui Iacov a fost fratele vitreg al lui Isus, fiul Mariei și al lui Iosif, precum și un lider al bisericii din Ierusalim.1 Dintr-un oarecare motiv, Iacov nu a crezut în Isus ca Mesia până la Înviere. De fapt, niciunul dintre frații Lui nu au crezut în El înainte ca să moară (Ioan 7:5), și chiar au încercat să-L împiedice să vorbească, gândindu-se că nu este întreg la minte( Marcu 3:20-21 ).2 Cu toate acestea , doar la câteva săptămâni după crucificare s-au numărat printre discipolii Săi (Faptele Apostolilor 1:14 ). Și până la „Adunarea Bisericii din Ierusalim”, în Fapte 15, Iacov a fost unul dintre cele mai importante persoane din conducerea bisericii din Ierusalim. Pavel pare să sugereze acest lucru, în Galateni 1:18-19 și 2:9. Mai multe surse timpurii arată că Iacov a fost în cele din urmă martirizat pentru credinţa lui.3 Ce ar putea convinge un om, care a crescut împreună cu Isus, să-şi schimbe părerea despre fratele său mai mare? Este probabil ca Iacov să fi rămas în necredință până după moartea lui Hristos. După toate acestea, în timp ce era pe cruce, Isus a încredințat-o pe mama sa în grija apostolului Ioan (Ioan 19:26-27). În cazul în care unul dintre frații săi a fost un credincios în acel moment, ar fi fost responsabilitatea lor de a avea grijă de Maria. Deși Scriptura nu descrie convertirea lui Iacov pentru noi, aceasta oferă cea mai probabilă cauză a schimbării drastice a inimii lui. Pe lângă faptul că a spus cititorilor săi că Isus a apărut la peste 500 de persoane în același timp, Pavel a scris: „ În urmă S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor.” (1 Corinteni 15:7) . Deși este posibil ca Iacov să se fi convertit la credință după ce a aflat despre Învierea fratelui său, este mult mai probabil că el a devenit un credincios când Isus i S-a arătat. Oricare ar fi fost motivul care a declanșat convertirea lui, Iacov a crezut în Înviere atât de puternic încât a fost dispus să moară pentru credința lui. Convertirea lui Saul / PavelApostolul Pavel (numit şi Saul) este cel care a scris cel puțin 13 cărți ale Noului Testament și este, fără îndoială, cel mai influent creștin care a existat vreodată. Dar el nu a fost întotdeauna un adept devotat al lui Hristos. Ne este prezentat pentru prima dată atunci când asistă la uciderea cu pietre a lui Ștefan ( Faptele Apostolilor 7:58 ). Câteva versete mai jos, citim că Saul „făcea prăpăd în Biserică; intra prin case, lua cu sila pe bărbaţi şi pe femei, şi-i arunca în temniţă” ( Faptele Apostolilor 8:3 ). El va spune mai târziu unei mulțimi furioase din Ierusalim, că el a persecutat creștinii „până la moarte, am legat şi am pus în temniţă bărbați și femei” ( Faptele Apostolilor 22: 4). El a mai lăsat scris: „prigoneam peste măsură de mult Biserica lui Dumnezeu și făceam prăpăd în ea” ( Galateni 1:13 ).
Click aici pentru Download
|